Panica Rachetelor Patriot in Romania post Crimea și USA
Media românească a început să își focalizeze atenția asupra forțelor militare externe care își sporesc activitatea pe teritoriul României. Evident această sporire este și mai interesantă în contextul complicat care s-a creat. Personal cred ca exista două centre de propaganda și acest lucru este aproape țipător dacă ne aflăm în poziția de consumator al fluxurilor de o parte și de cealaltă a acestor centre de propagandă. Totuși cred ca aparatul propagandist controlat de Rusia este mult inferior. Și deși această afirmație a fost recent lansată de Putin în jurul conferinței
Valdai nu reprezint vocea lui Putin, deși sunt de părere ca are dreptate când spune ca nu are puterea de propagandă a vestului. Ca să luminez puțin contextul am să reamintesc că a spus referitor la faptul ca foarte multă populație crede ca SUA ajută teroriștii din Syria:
Vestul spune ca e propaganda Rusească, dar noi nu avem o asemenea capacitate, mi-as dori sa avem o asemenea capacitate de propaganda.
Dar sa revenim la rachetele noastre, sau mai bine zis ale americanilor, în varianta foarte concisa realitatea e ca acum nu prea avem ce sa protestam pentru ca oricum nu avem nicio putere de decizie. Și primul motiv pentru care nu avem ce sa protestam nu este reprezentat de faptul ca am ales partea americanilor, acest lucru e discutabil, și cred ca există un număr însemnat de persoane care crede ca o alegere era inevitabilă. Nu îndrăznesc eu să contrazic așa ceva, pentru ca pare evident ca dacă nu voiam sa ajungem ca Moldova o baricada trebuia aleasă.
Dar după ce am auzit astăzi o emisiune radio pe această temă, și după ce am auzit părerea celor ce au sunat, am observat ca a existat cel puțin în acea emisiune un curent de "auto militarizare". Mai precis ideea ca ar trebui sa ne bazam mai mult pe noi și mai puțin pe alții, o idee nobilă aș putea spune dar impracticabilă. Să ne gândim doar ca din PIB avem 1 și ceva pentru armată care înseamnă probabil în jur de 8-11% din buget alocat pentru armata, din această suma 70% reprezintă doar pensiile foștilor militari. Pai dragi concetățeni armata cel puțin asta tehnologică nu funcționează fără fonduri serioase iar cu asemenea fonduri suntem exact ca un amarat cu câteva monede de 50 de bani în buzunar care se gândește cum ar fi dacă și-ar achiziționa un autovehicul.(poate chiar de lux)
De asemenea această emisiune radio a debutat și prin propulsarea ideii ca în cazul în care Donald Trump câștigă în America, va fi vai și amar de apărarea noastră pentru ca Trump a susținut că țările care "beneficiază" de serviciile militare SUA trebuie sa plătească.
Nu cred în această teorie, SUA plătește, este adevărat dar câștiga influență geo-politică prin această plată, influență la care nu cred că este dispusă sa renunțe. Din cele peste 100 de baze Americane stabilite pe tot globul sunt convins că sunt foarte multe nații care în varianta de a alege între a susține financiar acea bază și a o lăsa să dispară, ar alege varianta a doua.
Timpul ne va spune daca este așa, însă refuz să fiu un propagator al temerii lansate recent, dar daca tot suntem la capitolul frică, mai temă îmi e ca anumiți factori anti-Trump în cazul unei victorii Trump vor determina declanșarea timpurie a unei crize economice. Poate ca deja s-a transmis acest mesaj în momentul când au fost ceva fluctuații în bursa de valori la punctul în care Trump în media sondajelor a depășit-o pe Clinton cu 1% lucru care nu se mai întâmplase în ultimele 6 luni.